Bună ziua,

După grija de a explica problemele mari ale firmei de asigurări, e momentul să revenim la lucruri serioase …

Prima grijă a unei victime, în urma unui accident, este firesc să fie a se îngriji de sănătatea sa.

Am întâlnit cazuri diverse – de la o luxație de deget, până la coma indusă și decesul la un an după accident, ca și numeroase alte cazuri, din păcate, soldate cu decesul victimei la momentul accidentului – am văzut suferințe și trăiri în cele mai diverse forme, am realizat că cele mai mari probleme nu se văd, nu se manifestă explicit, ci se petrec în interiorul persoanei vătămate și se pot afla doar prin analize medicale, prin analize psihologice, prin analize de medicina muncii …
Tot așa am aflat că, după ce victima trece de perioada critică de după accident, urmează o altă perioadă grea, de multe ori și mai grea, aceea a refacerii – acesta este termenul folosit în mod generic, pe care nu îl agreez, deoarece aproape în niciun caz nu există refacere completă, o problemă medicală duce la apariția altora, un organism șubrezit reacționează diferit de unul sănătos la stimuli externi, funcționarea sa nu se mai face niciodată la parametrii de dinainte de accident, dar sunt nevoit să-l accept, mai ales că medicina legală îl utilizează în exces.

Sfatul meu, mai ales pentru cei apropiați victimei, este ca, în această perioadă, dacă se poate, să facă niște fotografii cu zonele afectate ale victimei, oricât ar fi acestea de neplăcute și, dacă se poate, cât mai bine realizate, chiar și cu un smartphone mai acătării, precum și să încerce să adune toate bonurile, chitanțele, facturile ce se referă la cheltuielile legate de acest eveniment nedorit. Deasemenea, dacă împrumutați bani, indiferent că o faceți de la prieteni sau rude, este de preferat să întocmiți o chitanță de mână, cu doi martori, în care să treceți data, suma împrumutată, destinația acesteia – pentru cheltuielile ocazionate de accident – deoarece vă vor fi de folos pe viitor. Sumele, chiar de par neînsemnate la început, vă asigur că se vor aduna și, cumulate, vă vor da răspunsul la întrebarea unde v-ați cheltuit, pe nesimțite, economiile de-o viață, cum ați ajuns să nu mai aveți bani pentru traiul zilnic…

Toate acestea le veți folosi mai târziu ca probe, pentru drepturile ce le veți solicita în instanță de la asigurător…
Mai apoi este cazul ca, dacă starea de sănătate vă permite, să vă interesați despre Poliția unde se află dosarul dvs, unde să depuneți plângere penală, în care să menționați că înțelegeți să vă constituiți parte civilă pentru daunele material și morale suferite prin accident. Nu este necesar să precizați vreo sumă iar dacă totuși o veți preciza, să știți că vă puteți modifica suma oricând, până la primele zile de judecată, în instanța de judecată.

După acest moment, în cazul în care nu ați făcut-o mai devreme, este cazul să contactați un avocat, care să preia cazul dvs și să se ocupe de toate aspectele legale ce urmează și care, oricât de simple v-ar părea la prima vedere, veți observa pe parcurs, uneori prea târziu, că nu le-ați intuit pe toate, că nu le-ați valorificat sufficient, că drepturile dvs vor avea de suferit odată în plus.

Din deontologie profesională (sunt totuși, și eu, un avocat care, până la proba contrarie, își respectă colegii de breaslă), nu voi trata aici cu privire la alegerea avocatului, nici cu privire la forma legală a Contractului de asistență juridical ce trebuie încheiat, nici cu privire la forma de abordare sau de stabilire a onorariilor și a altor clause din contract … când se vor ivi astfel de ocazii, o voi face …

Este important de știut că orice cheltuială materială, pentru a fi acodată de instanța de judecată, trebuie probate, la fel ca și orice trauma fizică, psihică, însă toate acestea nu trebuie privite de victimă ca un scop în sine, ci doar ca pe o activitate de retina necesară … principala preocupare a victimei trebuie să fie însănătoșirea sa, realizarea tuturor investigațiilor medicale necesare stabilirii exacte a diagnosticelor, a intervențiilor chirurgicale de efectuat, a tratamentelor și procedurilor medicale de urmat. Acum, orice întârziere în acest sens poate costa grav sănătatea victimei, ceea ce este cel mai puțin de dorit …

Trebuie știut deasemenea că victimei i se garantează prin lege faptul că nu i se pot refuza despăgubiri pentru orice fel de cheltuieli legale le realizează pentru recuperarea, pentru însănătoșirea, pentru salvarea sa, astfel că, orice fel de astfel de cheltuieli, odată dovedite, vor trebui rambursate de către asigurător.

O zi fără evenimente nedorite să aveți,