Bună ziua,

Am născut acest blog din dorința de a ajuta, așadar, atunci când mi s-a spus că obiceiul cere să-mi fac o scurtă prezentare, am considerat că e bine să vorbesc mai mult despre ce vreau să fac aici, mai puțin contând pentru cei ce au nevoie de ajutor să știe multe despre cine sunt eu …

Numele meu este Remus Ciuraru și voi încerca să vă ajut, din experiența mea – personală și profesională în domeniul dreptului asigurărilor și mai ales din sprijinirea victimelor accidentelor de circulație ori a aparținătorilor celor decedați în accidente – de a ști care sunt primii pași de urmat în astfel de situații neplăcute, de a evalua corect, cât mai aproape de exhaustiv, pagubele ce le-au suferit, de a încerca să găsească remedii medicale potrivite, de a trece mai ușor peste perioadele cele mai tragice, de a obține de la asigurători despăgubiri decente… Sunt avocat, dar mai ales sunt și mă străduiesc să fiu Om, am încercat să aprofundez cât mai mult acest domeniu extrem de complex, să-i descopăr și să-i pătrund cele mai detaliate aspecte, iar pentru asta, pe lângă munca mea și a colegilor mei din domeniul juridic, am căutat sprijinul și învățăturile unor profesioniști în domeniile apropiate: medicină legală, brokeraj de asigurări, psihologie judiciară și psihologie traumatologică, medicina muncii, medicină de recuperare, centre de protezare- ortezare ș.a.m.d.

Suferința victimelor din accidente, problemele cu care se confruntă, profunzimea și varietatea acestora au constituit forța motrice a acestui demers al meu… chiar dacă, atunci cănd îți exerciți profesia de avocat, trebuie să te detașezi, să fi obiectiv, să elaborezi lucrări, să faci demersuri și să prezinți instanțelor de judecată situația cât mai clar, atunci cănd te dezbraci de robă, când lași activitatea profesională deoparte, încep să te frământe idei, să te asedieze gânduri …

M-am gândit de mult ca, pe lângă munca mea de zi-cu-zi, să încerc să ofer sprijin celor ce au nevoie, într-un domeniu în care mă pricep, să mă manifest ca om al cetății, încercând să pun și eu o piatră la construirea acestui edificiu. Nu ascund că mă revoltă de multe ori superficialitatea cu care unii magistrați se apleacă în analiza unor cauze de acest fel și încerc să mă consolez doar cu gândul că nu au suficientă informație din acest domeniu, că timpul pe care l-au avut la dispoziție a fost prea scurt, că domeniul este extrem de complex și necesită specializare … și totul se transformă într-un nou impuls de a încerca să explic acest domeniu, să răspândesc informație, acolo unde unde unii nu au timp de studiu iar alții  nu au niciun interes să o facă, pentru că, într-un final, victima este cea prejudiciată…

Voluntariatul se poate manifesta sub mai multe forme iar cel mai bine cred că voi ajuta acolo unde cunosc că există o nevoie, că există o problemă de rezolvat, unde voi – cei ce veți avea nevoie de informare corectă, veți putea să vă găsiți răspunsurile necesare, clare, fără ocolișuri – asta sper acum.

Sunt avocat de meserie și, după 15 ani de muncă intensă (nici nu știu când au trecut, dar au trecut …) după ce familia mea este relativ asigurată de grija zilei de mâine, am ajuns la concluzia că acum este momentul la care TREBUIE să ofer ceva în plus celor ce au nevoie …

Întrucât în dreptul afacerilor – unde am mai multe domenii pe care le cunosc bine – nu aș face decât să ofer soluții gratuite unor persoane sau entitâți care au ca scop obținerea de profit, am ales ca prin acest demers personal să ajut victimele accidentelor de circulație, celor ce suferă ca urmare a vătămărilor ori a pierderii cuiva apropiat.

Stilul pe care voi încerca să îl adopt este unul cât mai liber, luptându-mă să mă rup de barierele date de mii de pledoarii ținute în fața instanțelor, de acțiuni și alte poziții scrise formulate, de un anumit limbaj pe care practicarea acestei profesii ți-l transferă pe nebănuite în viața comună. Nu cred că am veleități de scriitor și nici nu doresc să fac asta aici, așa că îmi cer în avans iertare pentru orice exprimări ce nu vă vor fi pe plac sau ce le veți găsi nepotrivite cu contextul subiectului ales. ( Spunea Epictet, în Cugetările sale că “Nu condamn elocința, nici talentul de a vorbi și de a scrie bine, ci condamn greșeala de a li se atribui primul loc, căci există lucruri mult mai importante” …)

Referirile mele se vor face la accidentele de circulație, la victimele directe și la victimele colaterale ale accidentelor de circulație, astfel că orice referire generică la victimă sau accidente are în vedere aceste categorii de victime și aceste categorii de accidente. Pentru o parcurgere logică, voi încerca să numerotez materialele, cu mențiunea că, uneori, aceaastă numerotare nu va urmări această logică, ci va avea legătură cu anumite evenimente, cu anumite situații din realitatea ce ne înconjoară, legate de subiectul central al preocupării din acest blog – ajutorul pentru victimele accidentelor de circulație.

Sper doar să vă fiu de ajutor, să găsiți aici un sprijin, informații utile, să vă ajut să mergeți mai departe, să înțelegeți că aveți drepturi – care sunt acelea, ce măsuri să întreprindeți, la ce să fiți atenți atunci când dumneavoastră ori apropiați ai dumneavoastră ați devenit victime fără voie ale unui accident de circulație. Atunci când, peste timp, informațiile nu vor mai fi de actualitate, față de transformările legislative din domeniu sau când acestea nu vă vor mai fi suficiente, va trebui să completați munca dvs de informare și căutare și prin alte zone.

Cred că un ajutor bun trebuie dus până la capăt, astfel că, acolo unde nu voi oferi răspunsuri suficiente pentru unii dintre voi, vă rog să folosiți posibilitatea oferită de acest blog și să-mi adresați în scris întrebările voastre. Vă promit că voi răspunde în cel mai scurt timp posibil, dar vă rog să înțelegeți și că pe acest blog intru de obicei noaptea, în zilele libere, când găsesc clipe de răgaz.

O zi plină cu lucruri bune !

Fondator al SCPAv “Ciuraru, Lohan, Manole și Asociații” din ianuarie 2005 – până în prezent în calitate de avocat coordonator, adică de mai bine de 10 ani, sunt de 15 avocat în Baroul București. Am avut experiențe din cele mai diverse arii de practică, acordând servicii de consultanță, pregătind dosare diverse și pledând în instanțe de toate soiurile … am întâlnit clienți de toate felurile, am cunoscut bucuria, starea indescriptibilă a câștigării cauzelor, mulțumirea venită din vorbele, din privirea clienților, dar gustul amar al unor soluții defavorabile, dorința de a descoperi că legile sunt mereu în ajutorul binelui și al dreptății m-au motivat cel mai mult să lupt, să nu renunț la ideal …

Înafară de avocatură, am mai activat și în Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, din 2010 și până 2013, ca Arbitru, judecând în mai multe complete de arbitraj specializat, conform Regulamentului aferent – www.orda.ro . Aici am învățat despre cât de dificil este să judeci, să simți povara unei soluții pe care o vei pronunța, să respect mai mult pe magistrați …

Sunt licențiat în drept, la Universitatea din București, având lucrarea de licență în materia dreptului comercial. Datorită unor circumstanțe speciale, am urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității “Spiru Haret”. Aici am învățat că profesorii și lucrările lor bune sunt la îndemâna celor ce au un țel în viață legat de această facultate, aici am început să disting mai clar limba latină învățată în liceu, am fost captivat de complexitatea relațiilor umane reglementate de legi, am început să pricep despre mecanismele justiției …

Am urmat studiile liceale la Liceul “Radu Negru” din Făgăraș, la Profilul Uman – specializarea Istorie – Științe Sociale. Aici limba română, istoria, logica, psihologia, sociologia, gustul pentru literatura de calitate mi-au dat cele mai bune fundamente …